UEFA a înființat UEFA Football Board, care este un “Consiliu al Înțelepților” sau ‘Parlament al Fotbalului”, aprobat de Comitetul Executiv al forului continental în ședința din 4 aprilie, informează Marca.
Prima reuniune a UEFA Football Board va avea loc la Nyon, în data de 24 aprilie. Reuniunea consiliului va deveni un eveniment anual în calendarul UEFA și va avea ca scop pronunțarea unei opinii instituționale, dar independente în privința tuturor problemelor legate de fotbal.
Consiliul va fi prezidat de Zvonimir Boban, cu sprijinul lui Roberto Rosetti.
Membrii confirmați ai consiliului sunt Jose Mourinho, Carlo Ancelotti, Zinedine Zidane, Paolo Maldini, Fabio Capello, Javier Zanetti, Luis Figo, Philipp Lahm, Ronald Koeman, Gareth Southgate, Rio Ferdinand, Michael Laudrup, Rafa Benítez, Roberto Martinez, Predrag Mijatovic, Jurgen Klinsmann, Rudi Voller, Petr Cech, Juan Mata și Robbie Keane.