UEFA nu va deschide nicio procedură împotriva grupării Paris Saint-Germain pentru bannerul pro-palestinian afișat de suporterii săi miercuri seară, înaintea meciului de Liga Campionilor cu Atletico Madrid, a anunțat forul suprem, informează AFP.
Articolul 16.4 nu interzice toate proclamațiile politice
„Nu va exista nicio acțiune disciplinară deoarece bannerul afișat nu poate fi considerat provocator sau insultător în acest caz specific”, a declarat un purtător de cuvânt al forului european.
În tribuna Auteuil din Parc des Princes, de miercuri, a fost afișat un banner uriaș pe care scria: „Free Palestine”.
Articolul 16.4 din regulamentul disciplinar al forului european permite sancționarea „oricărui mesaj provocator nepotrivit unui eveniment sportiv”, în special „oricărui mesaj provocator de natură politică, ideologică, religioasă sau insultătoare”.
Prin urmare, aceasta nu interzice toate proclamațiile politice de pe terenurile de fotbal, ci doar pe cele considerate „provocatoare” sau ofensatoare, criteriu aplicat, de exemplu, bannerelor și scandărilor homofobe, precum și strigătelor de maimuțe făcute de suporterii maghiari în timpul Euro 2021.