Fotbal Extern· 1 min citire

ULTIMA ORĂ | Decizia UEFA privind consumul de alcool pe stadioane

bere-stadion

bere-stadion

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 26 iun. 2018, 21:04

Comitetul Executiv al UEFA a decis să anuleze interdicția privind vânzarea băuturilor alcoolice pe stadioane la meciurile din Liga Campionilor și Liga Europa,  din sezonul 2018/2019.

UEFA a modificat regulile privind securitatea pe stadioane pentru a permite consumul de alcool "în limitele permise în baza legilor naționale".

Băuturile alcoolice vor putea fi vândute la meciurile din competițiile europene doar dacă există un cadru național în acest sens. Prin urmare, Germania și Spania pot pune în aplicare această nouă prevedere, dar consumul de alcool va fi în continuare interzis pe arenele din Anglia și Franța.

Decizia UEFA a fost salutată de una dintre cele mai mari organizații ale suporterilor din Europa, FSE.

"De foarte mult timp, suporterii de fotbal au fost tratați nedrept în comparație cu fanii altor sporturi, precum rugbi sau fotbal american. Nu sportul pe care îl urmărești te face să te comporți mai bine sau mai rău. Fanii au considerat întotdeauna această politică drept una excesiv de protectoare, atât timp cât nu există dovezi că interdicția comercializării alcoolului pe stadioane ar putea avea cea mai mică influență în ceea ce privește prevenirea sau reducerea incidentelor", a declarat Ronan Evain, președintele Football Supporters Europe.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News