Fotbal Extern· 2 min citire

Umbra lui Mourinho la Madrid! Un 'greu' al vestiarului îl susține

marcelo mourinho

marcelo mourinho

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 18 dec. 2018, 20:10

Vestea demiterii lui Jose Mourinho de la Manchester United a stârnit o mulțime de reacții în lumea fotbalului. Printre posibilele destinații ale managerului portughez se numără și Real Madrid, echipa pe care a antrenat-o în perioada 2010-2013.

Cu Real, Mourinho a cucerit doar un titlu, o Cupă și o Supercupă a Spaniei. A plecat și a lăsat în urmă un vestiar divizat în ceea ce îl privea. Războiul cu Iker Casillas continuă și acum, la cinci ani distanță de la momentul în care îl trimitea pe banca de rezerve a Realului. Chiar și așa, Mourinho rămâne o variantă importantă pentru președintele Florentino Perez.

Unul dintre titularii indiscutabili ai lui Real Madrid a fost întrebat despre posibila revenire a lui Mourinho. Brazilianul Marcelo a avut un mesaj de susținere pentru Mourinho: "Este păcat că a fost demis. Este un antrenor mare și e păcat să nu fie la o echipă. Nu este treaba mea să spun dacă trebuie să revină la Real Madrid, dar eu personal apreciez tot ce a făcut pentru mine la acest club" - a declarat fundașul stânga al campioanei Europei.

Și antrenorul lui Real Madrid a primit aceeași întrebare. "Cum să fiu îngrijorat despre zvonurile cu privire la revenirea sa? Se întâmplă în fiecare zi, este parte din realitatea noastră. Eu dau ce am mai bun în fiecare zi, așa văd eu fotbalul" - a fost răspunsul lui Santiago Solari.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News