Fotbal Extern· 2 min citire

Un antrenor român, inclus de jurnaliștii italieni într-un top care îi face cinste

ladislau-boloni

ladislau-boloni

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 29 mar. 2020, 11:33

Gazzetta dello Sport a realizat un top al antrenorilor care au descoperit cei mai valoroși fotbaliști ai planetei. Printre aceștia se numără și un antrenor român.

Ladislau Boloni (67 de ani), actualul antrenor al lui Antwerp, a fost cel care l-a descoperit pe Cristiano Ronaldo la Sporting Lisabona și a contribuit la ascensiunea portughezului.

„Cazul limită este cel al românului Ladislau Boloni, actualmente antrenor la Antwerp. O carieră nu tocmai splendidă, cu un an ca selecționer al naționalei și diverse experiențe în mai multe campionate.

Dar la un moment dat a fost omul potrivit la locul potrivit și în momentul potrivit. Sezonul 2002/03 l-a prins pe banca lui Sporting Lisabona. Iar într-o partidă de UEFA Champions League contra lui Inter, Boloni a trimis în teren un puști portughez despre care se vorbea frumos. Un anume Cristiano Ronaldo. Iar restul e istorie”, scriu jurnaliștii din Italia.

Ladislau Boloni, Cristiano Ronaldo, Sporting Lisabona

Boloni, pe o listă care îi mai include nume precum Frank Rijkaard, cel care i-a lansat pe Leo Messi și Leonadro Jardim, tehnicianul care la rândul său l-a debutat pe Kylian Mbappe sau Vagner Mancini, cel care l-a descoperit pe Neymar.

Citește și ♦ FOTO | Moroșanu vrea să-i construiască o casă bărbatului surprins călare pe cal în centrul Iașiului

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News