Fotbal Extern· 2 min citire

Un atacant a intrat în atenția granzilor Europei. PSG l-ar putea transfera pentru o sumă de peste 100 de milioane de euro

FOTO: Instagram

FOTO: Instagram

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 11 mai 2023, 14:17

Clubul francez de fotbal Paris Saint-Germain a anunțat gruparea germană Eintracht Frankfurt că este interesat de transferul atacantului Randal Kolo Muani, care este dorit și de alte cluburi de top, a relatat, joi, cotidianul german Bild, citat de DOA.

Bild a scris că PSG și-a declarat interesul pentru internaționalul francez față de Markus Kroesche, un membru al consiliului de conducere al lui Eintracht.

Campioana Germaniei, Bayern Munchen, se numără printre echipele care doresc să îl transfere pe Kolo Muani.

Atacantul de 24 de ani are contract până în 2027 cu clubul din Frankfurt, care ar fi dispus să îl transfere pentru o sumă mai mare de 100 de milioane de euro.

Kolo Muani a venit la Eintracht în 2022, liber de contract de la echipa franceză FC Nantes și a impresionat, marcând 21 de goluri pentru club în toate competițiile.

PSG intenționează să se despartă de mai mulți jucători pentru a finanța transferul lui Kolo Muani, care este născut lângă Paris și care ar juca alături de superstarul Kylian Mbappe, care l-a lăudat recent.

Lionel Messi, campion mondial cu naționala Argentinei în decembrie anul trecut, în Qatar, aflat la final de contract, ar urma să se despartă de campioana Franței, dar și startul brazilian Neymar ar putea pleca, existând interes pentru el din partea mai multor cluburi din Premier League, scrie DPA.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News