Un fost mare fotbalist spune că a fost umilit de Jose Mourinho

Jose Mourinho
Bastian Schweinsteiger a ajuns la Manchester United ca un transfer important de la Bayern, în 2015. Cu toate acestea, neamțul nu a strălucit în Anglia. A părăsit echipa după doar doi ani, fiind practic forțat să plece. Motivul pentru care s-a întâmplat acest lucru este José Mourinho, după cum a dezvăluit fostul mijlocaș.
„Era pre-sezonul lui 2016 și eram cu naționala Germaniei, am ajuns departe la Campionatul European, până în semifinale, așa că m-am alăturat echipei (Manchester United) puțin mai târziu. Era în Statele Unite în turneu de pre-sezon.
Când am ajuns, în prima zi, m-am antrenat cu Zlatan Ibrahimović și am crezut că e minunat, un jucător cu viziune, e incredibil să joci alături de el. A doua zi, de ziua mea, când am intrat la Carrington (centrul de antrenament al lui United), John Murtough (directorul sportiv) era acolo și mi-a spus că nu am voie să intru în vestiar, așa a spus antrenorul.
Fără niciun avertisment, nimic. Nu știu [de ce mi-a spus asta]. Cineva putea să-mi spună asta [în prima zi de antrenament] sau să-mi explice într-un mod normal, dar în fine, m-am dus la vestiarul echipei de tineret și m-am antrenat cu cei sub 16 ani. Da, m-au dat afară din vestiarul primei echipe, așa că a trebuit să-l rog să-mi aducă ghetele și echipamentul de antrenament.
L-am întrebat cu cine mă antrenez, iar el a spus că e echipa U16, așa că m-am dus și m-am antrenat cu U16. L-am întrebat dacă pot vorbi cu managerul după-amiaza, așa că după ce m-am întors de la antrenamentul cu cei sub 16 ani, unde m-am antrenat prost pentru că nu știam ce se întâmplă sau dacă era o glumă, am avut o întâlnire cu José Mourinho.
Mi-a explicat că nu mă vede fericit la United pentru că atunci când am fost accidentat, mi-am făcut recuperarea cu doctorii germani, petrecându-mi timpul în Germania”, a povestit Bastian Schweinsteiger, citat de sportal.blic.rs.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























