Mijlocașul ghanez Thomas Partey nu a primit vineri permisiunea de a intra în Canada, din cauza acuzațiilor de viol și agresiune sexuală.
Va fi judecat, din nou, pe 2 noiembrie 2026
Prin urmare, Partey nu va putea fi prezent la debutul Ghanei la Cupa Mondială, miercuri, împotriva naționalei din Panama.
Thomas Partey (32 de ani) este implicat într-un proces cu cinci capete de acuzare pentru viol și agresiune sexuală.
Presupusele infracțiuni comise de jucătorul ghanez ar fi avut loc între 2021 și 2022, când juca pentru Arsenal Londra. El a pledat nevinovat în septembrie 2025 și va fi judecat, din nou, pe 2 noiembrie 2026.
Deși aceste acuzații nu l-au împiedicat să joace în sezonul trecut, la Villarreal, au fost totuși de ajuns pentru ca autoritățile canadiene să nu-i permită ghanezului intrarea în țară, pentru a participa la Cupa Mondială.
Ghana debutează la Cupa Mondială 2026 miercuri seara, împotriva Panama, pentru ca în 23 iunie să joace cu Anglia și în 27 iunie cu echipa Croației. Aceste ultime două meciuri se vor disputa în Statele Unite, țară care nu i-a interzis lui Partey intrarea pe teritoriul său.