Patronul clubului Nottingham Forest din Premier League, grecul Evangelos Marinakis, a fost suspendat cinci meciuri de Federația engleză de fotbal (FA), pentru că a scuipat înspre un arbitru, scrie L'Equipe.
Incidentul a avut loc pe 28 septembrie, la un meci cu Fulham (0-1), când Marinakis a scuipat intenționat la trecerea arbitrului.
Chiar dacă Marinakis a susținut că nu a fost un gest intenționat, FA a stabilit că președintele lui Forest ''a scuipat în mod deliberat într-un gest lipsit de respect și dezgustător de dispreț față de arbitrii meciului. În opinia noastră, nu există altă explicație credibilă pentru comportamentul său''.
Această sancțiune, luată vinerea trecută, l-a privat pe Marinakis de a asista la victoria echipei sale de luni împotriva Crystal Palace (1-0). De asemenea, va rata următoarele patru meciuri ale lui Forest, pe locul opt în Premier League, împotriva lui Leicester, West Ham, Newcastle și Arsenal.
Omul de afaceri în vârstă de 57 de ani, care este și proprietarul lui Olympiakos Pireu, a subliniat faptul că fumează două-trei trabucuri pe zi. În consecință, aceasta viciu îl obligă uneori să scuipe, de cele mai multe ori într-un șervețel când are unul, conform elementelor relatate în decizia scrisă care justifică suspendarea sa.