FCSB a învins echipa letonă RFS cu scorul de 4-1 (2-1), joi seara, pe Arena Națională din București, în prima etapă din noul format al Europa League la fotbal.
„Pentru mine FCSB este rivala de o viață”, a amintit Șumudică
Campioana României a făcut poate cel mai bun joc al său din acest sezon, câștigând prin golurile marcate de Daniel Bîrligea (8), Marius Ștefănescu (32), Darius Olaru (58, 69), în timp ce golul balticilor a fost reușit de Ziga Lipuscek (23).
Marius Șumudică, antrenorul Rapidului nu a fost foarte impresionat de rezultat, dar a lăudat campioana României.
„Nu m-a surprins rezultatul de aseară al lui FCSB, le dă încredere pentru viitor, au trei puncte. Au întâlnit o echipă normală din punctul meu de vedere, care s-a autodepășit ajungând în Europa League.
Practic, FCSB putea să marcheze opt-nouă goluri, nu am văzut în viața mea o echipă așa descoperită și cu un portar care era preocupat de alte lucruri decât să salveze niște mingi. Dar nu trebuie să luăm din meritele celor de la FCSB, eu îi felicit pentru cele trei puncte și atât.
Pentru mine FCSB este rivala de o viață. Fac cinste fotbalului românesc, le urez baftă în continuare, să facă cât mai multe puncte, dar noi avem drumul nostru și nu mă gândesc la ei foarte mult”, a transmis tehnicianul.