Fotbal Extern· 2 min citire

Verdict dur după mutarea lui Drăgușin la Londra: ”Bayern nu se refuză!”

Radu Drăgușin

Radu Drăgușin

Scris de Popescu Mihai Publicat: 11 ian. 2024, 18:21

Fundașul român Radu Drăgușin va juca în partea a doua a sezonului la echipa engleză Tottenham Hotspur.

Genoa a cerut 30 de milioane de euro pentru un transfer definitiv, iar cei de la Tottenham au dat chiar mai mult.

La un moment dat, echipa germană Bayern Munchen făcuse o ofertă pentru a-l achiziționa pe internaționalul român.

Avionul particular trimis de Tottenham la Genoa a aterizat la Londra, iar Drăgușin a făcut vizita medicală.

Recent, Alin Stoica, fost internațional român, a vorbit despre transferul lui Radu Drăgușin și susține că Bayren este un club care nu se refuză.

”Văzând fotbalul intern în ce stare se află... E o performanță extraordinară să ajungă în Premier League. Anglia nu se compară cu Italia! E o altă viteză de joc. Acum e important să reușească să se impună și, de ce nu, să urce și mai sus de Tottenham.

Din punctul meu de vedere, Bayern nu se refuză. Joacă mereu în Champions League. Nu știu de câte ori ți se oferă această șansă să joci la Bayern Munchen. Poate că era mai greu de jucat acolo. Dar, acum, nu mai contează ce a făcut.

A ales, probabil, cum a simțit. Important e că a ajuns într-un campionat... Poate cel mai bun la ora actuală din lume. Important e să se impună și să deschidă alte porți și la alți jucători români. E important să se ajungă la acest nivel.

Greul de abia acum începe pentru Drăgușin. Îi doresc să urce și mai sus. Totuși, Tottenham nu a mai câștigat de ani buni un trofeu. Nu e o echipă care se bate pentru trofee. Eu îi doresc lui Drăgușin să urce și mai sus.

Are calitățile necesare și mentalitatea să ajungă și mai sus de Tottenham. Trebuie să joace, dar să joace și bine”, a spus Alin Stoica pentru Sport.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News