Pentru că a fost decisiv în revenirea „Cruciaților" în Serie A, Dennis Man a primit o mărire de salariu și va câștiga, de luna viitoare, două milioane de euro pe an.
Victor Becali a dezvăluit totul, după ce Dennis Man a semnat cu Parma până în 2027
Victor Becali (62 de ani), fost agent de jucători și apropiat de Dennis Man, a spus de ce a durat câteva luni până când cei de la Parma au făcut anunțul oficial în privința prelungirii contractului cu românul.
„Dorința lui Man a fost să rămână la Parma, să continue în Serie A. Și ei au făcut propunerea, încă dinaintea EURO 2024. Au fost niște detalii, amănunte.
Salariul aproape s-a dublat, cu clauze, cu bonusuri care se pot realiza, ușor de realizat. Acestea au fost acceptate de Parma.
Au fost niște chestii care într-un final nu aveau cum să nu se rezolve. Nu au fost momente în care să se împotmolească tratativele”, a spus Victor Becali, la Digi Sport.
În sezonul 2023/2024, Man a jucat 32 de meciuri la Parma și a prins echipa ideală de 7 ori. La capitolul contribuții decisive, internaționalul român are 11 goluri și 6 assisturi.
Cota de piață a lui Dennis Man e de 10 milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt, iar vechiul său contract cu Parma expira pe 30 iunie 2025.