Echipa FC Barcelona s-a calificat marți, nu fără dificultate, în optimile de finală ale Cupei Spaniei la fotbal, în urma victoriei obținute în deplasare, cu scorul de 2-0, în fața formației de liga a treia CD Guadalajara.
Real Madrid va juca în deplasare cu echipa de liga a treia Talavera
Liderul din Primera Division a deschis târziu scorul, cu un sfert de oră înainte de finalul timpului regulamentar, prin fundașul danez Andreas Christensen (76), iar apoi și-a majorat avantajul în ultimul minut, prin atacantul englez Marcus Rashford.
În celelalte partide programate marți, singura surpriză a venit din partea formației de divizie secundă Deportivo La Coruna, care a eliminat echipa de primă ligă Mallorca, în fața căreia s-a impus la limită, cu scorul de 1-0.
Alte trei cluburi din elita fotbalului spaniol, Elche, la Real Sociedad și Valencia CF, s-au calificat în detrimentul formațiilor de ligă inferioară Eibar (D2), Eldense (D3), respectiv Sporting Gijon (D2).
Miercuri, Real Madrid va juca în deplasare cu echipa de liga a treia Talavera, în timp ce Atletico Madrid va juca pe terenul amatorilor de la Atletico Baleares, la care evoluează fostul internațional român Florin Andone (accidentat în prezent).
Rezultate înregistrate marți în șaisprezecimile de finală din Copa del Rey:
Eibar (D2) - Elche (D1) 0-1
Deportivo La Coruna (D2) - Mallorca (D1) 1-0
Eldense (D3) - Real Sociedad (D1) 1-2
Sporting Gijon (D2) - Valencia CF (D1) 0-2
CD Guadalajara (D3) - FC Barcelona (D1) 0-2