Echipa italiană Inter Milano s-a calificat în play-off-ul Youth League, varianta formațiilor de tineret a Ligii Campionilor.
Echipa de tineret Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, va juca în play-off-ul Youth League
Sistemul de desfășurare este ceva mai complex. Grupele sunt identice celor din Liga Campionilor, dar în paralel are loc o fază, eliminatorie, rezervată campioanelor din țările care nu au reprezentantă în Liga Campionilor.
Formațiile de pe locul 2 se califică în play-off, unde vor întâlni echipe venite din faza eliminatorie, campioanele autohtone cum le denumește UEFA. Învingătoarele ajung în optimi, unde vor avea adversare câștigătoarele grupelor.
Toate meciurile care au loc de acum înainte se joacă în manșă unică. Play-off-ul are loc pe 6 și 7 februarie, optimile pe 27 și 28 februarie, sferturile pe 12 și 13 martie, semifinalele pe 19 aprilie, iar finala pe 22 aprilie.
În ultima etapă din Grupa D, Inter Milano a învins Real Sociedad cu 1-0, pe teren propriu, golul fiind marcat de Amadou Sarr, care a înscris din penalty, în minutul 64.
La rândul ei, Salsburg a trecut cu de Benfica, tot acasă, câștigând grupa cu 14p. Inter a adunat 7p, Benfica – 6p, iar Real Sociedad – 4p.
Celelalte câștigătoare de grupe sunt FC Copenhaga (e greu de crezut că va primi 3 goluri de la Galatasaray, pe teren propriu, în 40 de minute), Lens, Real Madrid (Braga are nevoie de victorie la 9 goluri pentru a trece în frunte), Atletico Madrid, AC Milan și Manchester City.
Singura necunoscută este în Grupa H. FC Porto și Barcelona au câte 12p, dar echipa portugheză este avantajată de rezultatele directe (0-2 și 4-0). Meciurile din ultima etapă, Antwerp – Barcelona și FC Porto – Șahtior, au loc mâine.