Victorii clare pentru Real Madrid, PSG și Bodo/Glimt în optimile Ligii Campionilor

Real Madrid
Echipa spaniolă Real Madrid a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formația engleză Manchester City, în primul tur al optimilor din Liga Campionilor. În aceeași fază au mai obținut victorii PSG, 5-2 cu Chelsea, și Bodo Glimt, 3-0 cu Sporting Lisabona.
Vinicius a ratat un penalty în minutul 57
Pe Santiago Bernabeu prima repriză a partidei dintre Real și Manchester City i-a aparținut lui Federico Valverde. Uruguayanul a fost omul-orchestră marcând de trei ori. Prima oară în minutul 20, când, lansat pe contratac, l-a driblat pe Donnarumma și a înscris din unghi.
După șapte minute Valverde a profitat de o greșeală în defensiva „cetățenilor” și a făcut 2-0, pentru ca în minutul 43 să se joace în careul advers, după o pasă a lui Brahim Diaz, și să stabilească rezultatul pauzei. Partea a doua a meciului a fost mai echilibrată,
Donnarumma a apărat penaltiul executat de Vinicius, în minutul 57, și Realul s-a impus cu 3-0, având prima șansă de calificare în sferturi.
La Paris, cu Chelsea, elevii lui Luis Enrique au marcat primii, prin Bradley Barcola, care a înscris printr-un șut la vinclu, din careu. Malo Gusto a egalat în minutul 28, pe contraatac, cu un șut la colțul lung.
În minutul 40 a fost rândul parizienilor să înscrie pe contraatac, Dembele fiind autorul golului prin care PSG a intrat cu avantaj minim la pauză. Londonezii au egalat a doua oară, prin Enzo Fernandes, în minutul 58, însă gazdele au mai înscris odată, Vitinha lobându-l pe Jorgensen de la marginea careului, după o gafă impardonabilă a danezului, în minutul 74.
Tabela a fost închisă de Kvaratskhelia, cu două goluri. Primul în minutul 86, cu un șut fulgerător de la marginea careului, iar al doilea în al patrulea minut de prelungire, după pasa lui Hakimi. Campioana en-titre a Europei s-a impus cu 5-2 în fața lui Chelsea și așteaptă partida de la Londra.
Norvegienii de la Bodo Glimt și-au urmat parcursul bun, învingând pe Sporting Lisabona. Sondre Fet a deschis scorul, din penalti, pentru gazde, în minutul 32 al meciului de pe Aspmyra Stadion, iar Ole Didrik Blomberg l-a majorat, în minutul 45+1. Kasper Hogh a pus pe tabelă scorul final, în minutul 71, și Bodo Glimt – Sporting Lisabona s-a terminat 3-0.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























