Arsenal Londra a câștigat pe teren propriu cu Manchester United, scor 2-0, în etapa a 21-a din Premier League. Este prima victorie a 'tunarilor' în fața fanilor în ultimele trei luni și primul succes pentru noul antrenor Mikel Arteta.
Manchester United pornea ca favorită, dar Arsenal a făcut o prima repriză excelentă și a înscris de două ori.
Nicolas Pepe a deschis scorul în minutul 8, iar Sokratis a dublat avantajul gazdelor în minutul 42, în urma unui corner.
Arsenal era fără victorie pe teren propriu în campionat din 6 octombrie. În plus, este abia cea de-a doua victorie pentru londonezi în ultimele 10 meciuri din Premier League.