Atacantul Harry Kane, căpitanul echipei naționale a Angliei, a fost decorat la Palatul Buckingham de către Prințul William, Duce de Cambridge.
Vizibil emoționat, Kane (25 de ani) a primit medalia de membru al Ordinului Imperiului Britanic, pentru servicii aduse fotbalului.
Harry Kane a venit la ceremonie împreună cu părinții și cu logodnica sa, Kate Goodland.
https://twitter.com/SkyFootball/status/1111312283425275907
https://twitter.com/standardsport/status/1111268642975563776
"Este o adevărată onoare și o zi extrem de mândră pentru mine și pentru familia mea. Multe mulțumiri colegilor mei din naționala Angliei și staff-ului tehnic. N-am mai fost niciodată la Palatul Buckingham, este uimitor! Am vorbit cu Ducele, inclusiv despre fotbal... știu că este un mare fan. Ne-a felicitat pentru rezultatele foarte bune din ultima săptămână", a spus Harry Kane.
https://twitter.com/KensingtonRoyal/status/1111308417212272640
Karry Kane a condus selecționata Albionului până în semifinalele Cupei Mondiale 2018 din Rusia. Atacantul lui Tottenham a fost golgheterul competiției, cu 6 reușite.
140 de milioane de euro este cota de piață a lui Harry Kane, care a înscris 24 de goluri în 36 de meciuri în acest sezon.
Pentru naționala Angliei, Kane are 22 de goluri în 37 de apariții.