Etapa a 36-a din campionatul Turciei a programat meciul dintre Gaziantep și Kayserispor. Trei români au fost integraliști, Alexandru Maxim și Alin Toșca la gazde și Silviu Lung jr la oaspeți.
Alexandru Maxim a marcat după o cursă de aproximativ 40 de metri
Kayserispor a deschis scorul în minutul 26, prin Parlak, dar oaspeții nu au apucat să se bucure prea mult. După câteva secunde, Alexandru Maxim a recuperat o minge la mijlocul terenului, a făcut o cursă de așproximativ 40 de metri, după care a înscris cu un șut la colțul scurt.
https://twitter.com/Anlikgoller36/status/1522629290570964993
A fost al 13-lea gol pentru Alexandru Maxim în acest sezon, românul fiind golgeterul lui Gaziantep. Scorul final a fost cel stabilit în minutul 27. Niciuna dintre echipe nu și-a asigurat, matematic, prezența în prima ligă.
Kaiseryspor este pe locul 14, cu 44 de puncte, iar Gaziantep pe 16, primul deasupra zonei retrogradării, cu 43 de puncte. Altay și Rizespor, aflate pe locurile 17 și 18, au câte 33 de puncte și un meci mai puțin.