Un grup de suporteri cu cagule pe cap au intrat la centrul de antrenament al echipei Sporting Lisabona și i-au agresat pe jucători și pe membrii staff-ului tehnic, care se aflau la ședința de pregătire. De asemenea, au devastat vestiarul echipei.
Cel mai șifonat din această descindere a ultrașilor a ieșit atacantul Bas Dost, 28 de ani, care s-a ales cu capul spart, având și câteva leziuni la picioare. Olandezul a marcat 61 de goluri în 61 de meciuri pentru Sporting și mai mult ca sigur nu va prinde finala Cupei Portugaliei, cu Desportivo Aves, programată duminică.
Nici antrenorul Jorge Jesus nu a scăpat de furia suporterilor. A fost agresat și el, la fel ca alți fotbaliști.
Descinderea ultrașilor a fost făcută din cauza furiei. 50 dintre aceștia, mascați cu cagule, au invadat centrul sportiv al alb-verzilor. Erau furioși că echipa lor a făcut 1-1 cu Benfica, pierzând apoi în ultima etapă la Funchal (1-2 cu Maritimo) și ratând prezența în viitorul sezon al Ligii Campionilor.