Plecarea lui Ronaldo de la Real la Juventus este vehiculată de mai multă vreme. De data aceasta, chiar clubul torinez s-a dat de gol că transferul anului în fotbalul mondial e doar o chestiune de timp.
Fanii lui Juventus au fost puși din nou pe jar, noaptea trecută. Clubul italian a postat din greșeală, un filmuleț, pe contul său oficial de pe rețeaua de socializare chineză Weibo. În video-ul devenit viral pe internet sunt enumerați jucători emblematici care au purtat numărul 7 la Juve, prezentarea oprindu-se la Cuadrado, cel care evoluează în prezent cu numărul 7 pe tricou. Chiar și așa, odată cu oficializarea transferului, Cuadrado a promis că dacă va fi nevoie îi va ceda acest număr starului portughez.
Filmulețul care se dorește a fi o avanpremieră la prezentarea oficială a lui CR7 a fost șters la puțin timp după ce a fost comisă eroarea. Totuși, au existat fani care au fost pe fază și au reușit să descarce promo-ul și să îl răspândească în mediul online.
https://twitter.com/pgullaci/status/1015764057385660416