Fotbal Extern· 2 min citire

VIDEO | Hagi Jr. a adus victoria lui Rangers cu un gol senzațional! Scoțienii sunt în delir: "Mulțumesc, prințule Ianis”

ianis hagi

ianis hagi

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 4 feb. 2021, 08:15

Rangers a câștigat aseară, scor 1-0, partida contra celor de la St. Johnstone, grație reușitei internaționalului român și menține astfel distanța din clasament fața de marea rivală, Celtic!

Formația de pe Ibrox a izbutit aseară o nouă victorie în campionatul Scoției, iar mijlocașul român în vârstă de 22 de ani, Ianis Hagi, s-a dovedit a fi providențial pentru echipa sa. Tânărul internațional a adus echipei sale succesul, după o reușită de senzație în minutul 52 al partidei.

Hagi Jr. s-a dovedit a fi din nou decisiv pentru trupa lui Steven Gerrard, iar fanii "albaștrilor" nu s-au ferit de cuvinte atunci când au vorbit despre internațional, după ultima partidă din campionat. ”Mulțumesc, prințule Ianis”, a scris un fan al celor de la Rangers într-o postare pe Twitter.

Nici presa internațională nu l-a "menajat" deloc pe Ianis Hagi, după prestația din meciul de aseară și l-au declarat omul meciului. ”Momentul său de magie a fost o scânteie strălucitoare și a adus victoria într-un meci altfel discret. Rangers a reușit să se desprindă prin momentul său de strălucire. A venit timpul lui!”, au scris cei de la BBC.

”Execuția de senzație a lui Ianis Hagi îi aduce pe cei de pe Ibrox mai aproape de titlu!”, au titrat și cei de la Glasgow Live.

https://twitter.com/Rossco5055/status/1357071058654871555

Ianis Hagi a bifat în acest sezon pentru formația scoțiană nu mai puțin de 30 de meciuri, reușind să marcheze 5 goluri și să le ofere colegilor săi 11 pase decisive.

În urma rezultatului de aseară, Rangers a acumulat 75 de puncte în cele 27 de partide disputate în actualul sezon, în timp ce marea rivală, Celtic, ocupă locul secund cu 52 de puncte în 25 de meciuri.

Citește și EXCLUSIV | Adio, play-off! Adrian Porumboiu: ”Dinamo nu are echipă!”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News