Asistența video a arbitrajului (VAR) a produs o situație inedită la Mainz, în etapa a XXX-a din Bundesliga.
În pauza meciului, jucătorii celor două echipe au fost chemați de la vestiare pentru ca echipa lui Alexandru Maxim să execute un penalti, "văzut" de VAR.
În ultimele secunde ale primei reprize, Mainz a cerut penalty după ce Marc-Oliver Kempf (Freiburg) a atins cu mâna în careu mingea centrată de Daniel Brosinski. Arbitrul Guido Winkmann nu a dictat lovitură de la 11 metri și a fluierat sfârșitul primei reprize, iar jucătorii au plecat la vestiare.
Nu a trecut mult și centralul a fost informat de VAR că a fost penalty și a chemat jucătorii din nou pe teren, pentru executarea loviturii de pedeapsă.
Argentinianul Pablo de Blasis a transformat penalty-ul după aproape șapte minute de la primul fluier de final al reprizei și abia apoi jucătorii au intrat în pauză.
Repriza a doua a început cu o întârziere de 10 minute, după ce fanii gazdelor au umplut terenul de hârtie igienică, protestând astfel față de programarea meciurilor în zilele de luni.
De Blasis a mai marcat o dată, în minutul 78, și a stabilit scorul final, 2-0 pentru Mainz, formație la care Maxim a fost rezervă. Echipa românului a "sărit" peste Freiburg în clasament, după acest rezultat, pe locul 15, de menținere în Bundesliga. Atât Mainz, cât și Freiburg, locul 16, de baraj, au câte 30 de puncte, dar sunt despărțite de golaveraj.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News