Fotbal Extern· 3 min citire

VIDEO | Laszlo Balint este temperat după calificarea în Conference League: „Nu mă gândesc la Zorya”

Laszlo Balint

Laszlo Balint

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 28 iul. 2022, 23:42

Universitatea Craiova va juca în Turul 3 preliminar al Conference League după 3-0 acasă cu Vllaznia Shkoder. Antrenorul Laszlo Balint se gândește la meciul cu Rapid din Superligă.

Laszlo Balint recunoaște că meciul cu Vllaznia Shkoder nu a fost ușor

Golurile formației oltene din meciul de pe stadionul „Ion Oblemenco” au fost marcate de Alexandru Mateiu (58), Raul Silva (62) și Valerică Găman (80).

În Turul 3 din Conference League, echipa din Bănie va întâlni formația ucraineană Zaria Lugansk. Primul meci este considerat în deplasare și se joacă în Polonia, pe 4 august. Returul are loc în România, pe 11 august.

„Nu a fost deloc ușor. Mă bucură abordarea echipei. Nu am spus-o doar o dată. Nimic nu e întâmplător. Ce s-a întâmplat duminică a fost un semnal bun pentru noi toți. Puteam deschide scorul la prima acțiune.

Le-am spus băieților la pauză că trebuie să avem încredere și răbdare. Eram ferm convins că va cădea golul. A fost și puțină neșansă. Am avut situații clare, dar nu mai contează momentul în care am marcat, e importantă calificarea.

Am mai avut meciuri în care am controlat. Azi totul s-a derulat cum ne-am propus chiar dacă golurile au venit în repriza secundă. Papp și Găman știau că vor juca 45 cu 45. Această aglomerare de meciuri este o provocare.

Trebuie să menținem starea fizică aproape de optim. Avem nevoie ca jucătorii să rămână cât se poate de bine fizic și mental”, a declarat la final antrenorul Universității, Laszlo Balint.

Laszlo Balint se gândește, deja, la meciul cu Rapid, de duminică

Tehnicianul grupării oltene a recunoscut că a început pregătirea următorului meci, cu Rapid, în Etapa 3 din Superligă, de pe teren propriu, programat duminică, de la ora 21:30.

„Nu mă gândesc la Zorya, mă gândesc la meciul cu Rapid. Vreau să ne conectăm la importanța jocului de duminică. Aveam nevoie de această victorie, dar nu știu dacă e un declic. Mă bucur că a venit la un scor confortabil.

Nu cred că am avut probleme pe faza defensivă, iar în ofensivă am reușit să ne creăm ocazii și să marcăm de trei ori.

Este o perioadă aglomerată, este mult de muncă. E important să ne facem treaba cât se poate de bine. Nu vreau să comentez situația lui Dan Nistor, e important că ne-am calificat. Îi felicit pe băieți pentru abordare.

Rapid e o echipă bună, care vine cu un moral bun, dar trebuie să ne conștientizăm potențialul. Trebuie să ne revenim Rapid și sper să facem o partidă bună și să bifăm prima victorie din campionat”, a declarat Laszlo Balint la finalul meciului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News