Fostul mare fotbalist Diego Armando Maradona este omagiat în țara natală, Argentina, în acest weekend. Sâmbătă, ar fi împlinit 61 de ani, relatează Reuters, citată de News.ro.
“Astăzi, la 61 de ani de la nașterea sa, amintirea sa este mai prezentă ca niciodată. Pentru că Diego este etern”, a notat într-un mesaj Asociația Agentiniană de Fotbal (AFA).
Astfel, jucătorilor de la cluburile profesioniste li s-a cerut să intre pe teren la meciuri purtând tricouri negre cu imaginea lui Maradona. Căpitanii poartă banderole în culorile Argentinei și cu silueta lui Maradona.
Toate meciurile, inclusiv cele la nivel de amatori și de juniori, se vor întrerupe în minutul 10 în semn de omagiu. Timp de un minut, pe fiecare stadion se va aplauda.
https://youtu.be/l-Dby7sy2C8
Primele omagii au avut loc vineri. Meciurile din campionat s-au disputat cu imaginea lui Maradona afișată pe panourile din exteriorul stadioanelor. O dronă a transportat o replică a tricoului Argentinei cu Maradona și numărul 10. Drona a survolat stadionul pe care Racing Club a jucat cu Defesa y Justicia (scor 1-2).
De asemenea, cântece prin care este omagiat Maradona s-au auzit la stațiile de aplificare în momentele în care nu se juca.
Fostul mare fotbalist argentinian Diego Maradona a încetat din viață miercuri, 25 noiembrie, la vârsta de 60 de ani, în urma unui stop cardiac, în locuința sa.
https://youtu.be/LTRY0E9frZs