Marius Șumudică este liber de contract, 7 februarie, când s-a despărțit de Yeni Malatyaspor. Tehnicianul român a pregătit-o pe Yeni Malatyaspor aproape patru luni, iar în cele 16 meciuri bilanțul a fost de trei victorii, trei egaluri și zece înfrângeri.
Șumudică a dezvăluit, într-un mesaj pe contul de Twitter, că a fost întrebat despre o posibilă revenire în campionatul Arabiei Saudite. În sezonul 2018-2019, antrenorul român a pregătit echipa Al Shabab, care s-a clasat pe locul cinci în campionat.
"Un jurnalist saudit m-a sunat în această dimineață, să mă întrebe dacă m-aș întoarce în țară pentru a lucra acolo. O să las doar acest videoclip în locul unui răspuns. Și un scurt mesaj pentru fanii lui Al Shabab care îmi scriu pe Twitter: într-o zi, mă voi întoarce acasă", se arată pe contul lui Șumudică de Twitter.
După 25 de etape, Al Shabab ocupă locul patru în prima ligă din Arabia Saudită.