Fotbal Extern· 1 min citire

VIDEO | Rabiot, luat la țintă de fanii lui PSG! A sărbătorit în club după eliminarea din Ligă

Rabiot

Rabiot

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 7 mar. 2019, 15:43

Fanii lui PSG i-au declarat război lui Adrien Rabiot! Mijlocașul francez a petrecut într-un club de noapte din Paris, la doar câteva ore după ce echipa lui a fost eliminată din Liga Campionilor.

Rabiot (23 de ani) a fost dat afară din lotul parizienilor pentru că nu a dorit să-și prelungească înțelegerea, scadentă în vară. Mijlocașul se antrenează singur și nu a mai jucat din decembrie 2018.

Potrivit L'Equipe, Adrien Rabiot s-ar fi înțeles cu Barcelona pentru un transfer din vară și nu îi pasă câtuși de puțin că PSG s-a oprit în optimile de finală ale Ligii Campionilor. Mai mult, francezul are un război personal cu conducerea parizienilor.

https://twitter.com/PassionFootClub/status/1103607155238883328

Adrien Rabiot a câștigat 5 campionate și 4 Cupe ale Franței cu PSG, club la care s-a format ca jucător.

Aseară, Manchester United s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a învins PSG cu scorul de 3-1, la Paris, în manșa secundă a optimilor. În tur, scorul a fost 2-0 pentru PSG.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News