Slavia Praga este pregătită pentru returul cu CFR Cluj din Liga Campionilor: cehii s-au impus cu 4-0 în ultimul meci de campionat.
Campioana Cehiei s-a distrat cu Bohemians 1905 și a marcat de 4 ori, la fel ca CFR, adversara din play-off-ul Ligii Campionilor. Josef Husbauer, Michal Frydrych, Ondrej Kudela și Ibrahim Traore au punctat pentru Slavia Praga.
Alexandru Băluță a fost titular, însă nu a reușit să marcheze, iar Nicolae Stanciu a fost ținut pe banca de rezerve de antrenorul Jindrich Trpisovsky. Tehnicianul Slaviei a odihnit titularii, acesta folosind doar un singur jucător din meciul tur de la Cluj: fundașul Kudela Ondrej (65 de minute).
După meci, jucătorii campioanei Cehiei au salutat fanii și au sărbătorit alături de ei. Slavia e lider în campionat, cu 19 puncte.
https://www.youtube.com/watch?v=1t7vJjeTpFk
În următorul meci, Slavia o așteaptă pe CFR Cluj în returul play-off-ului Ligii Campionilor. În tur, cehii s-au impus la limită, scor 1-0.