Nicolae Stanciu a marcat un gol fabulos în duelul din optimile UEFA Europa League cu Rangers. La oaspeți, Ianis Hagi a ieșit în evidență cu o pasă de gol.
Stanciu a deschis scorul pentru Slavia Praga cu o rachetă din colțul careului de 16 metri.
Cele două echipe au intrat la vestiare la egalitate. Ianis Hagi a pasat decisiv pentru golul scoțienilor, înscris de Helander în minutul 36.
Golurile marcate în prima repriză au stabilit și rezultatul final al meciului. Slavia - Rangers s-a încheiat 1-1, iar calificarea este deschisă înaintea returului de la Glasgow.
Partida de pe Eden Arena a fost arbitrată de românul Ovidiu Hațegan.