Barcelona a câștigat clar “El Clasico” de pe Santiago Bernabeu, scor 4-0. Catalanii au dat o lecție de fotbal reușind să înscrie toate golurile în partea secundă, administrând un eșec dur rivalilor de la Real Madrid.
Vinicius Jr., ironizat după prestația din El Clasico înainte să câștige Balonul de Aur
A fost ultimul meci disputat de Vinicius Jr., unul dintre starurile celor de la Real Madrid, înaintea galei în care se va decerna Balonul de Aur. Brazilianul este mare favorit la cucerirea trofeului, doar că ultima impresie este de coșmar.
Atacantul brazilian a fost inexistent în “El Clasico”. La fel ca toată echipa lui, Vinicius Jr. a fost o umbră, ieșind rar în evidență. În prima parte a avut o fază clară de gol, dar a tras pe lângă poarta lui Pena.
Tot în prima parte, Vinicius Jr. a oferit o fază de cascadorii râsului. A încercat să dea mingea peste cap în încercarea de a trece de Jules Kounde, dar a eșuat. Iar internauții nu l-au iertat pe brazilian:
“Lui vreți să îi dați Balonul de Aur?”, este unul dintre comentariile la încercarea de dribling a lui Vinicius Jr. Din păcate pentru Real Madrid, brazilianul nu a putut să le închidă gura contestatarilor.