Fotbal Extern· 1 min citire

Vlad Dragomir a marcat în Pafos – Ethnikos 4-0

Vlad Dragomir

Vlad Dragomir

Scris de Ion Gabriel Publicat: 17 oct. 2025, 22:15

Jucătorul român Vlad Dragomir a înscris un gol vineri seara, în meciul pe care echipa sa, Pafos, l-a câștigat, pe teren propriu, scor 4-0, în fața echipei Ethnikos Achnas.

Pafos este lider, cu 18 puncte

Vlad Dragomir a fost rezervă la meciul pe care Pafos l-a disputat, pe propriul teren împotriva formației Ethnikos Achnas. Antrenorul Juan Carlos Carcedo l-a introdus pe teren în minutul 81, când scorul era deja 2-0, după golurile înscrise de David Luiz (min. 17) și Quina (min. 47).

Vlad a intrat în locul lui brazilianului David Luiz, fostul fundaș al lui Chelsea, PSG și Arsenal, iar în minutul 85 a marcat al treilea gol al echipei sale.

Anderson Silva a stabilit scorul final, Pafos – Ethnikos 4-0. Pafos este lider în Cipru, cu 18 puncte. Ethnikos e a cincea, cu 11 puncte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News