Xavi „betonează” mijlocul Barcelonei. Ce mijlocaș dorește să aducă la vară

Xavi
De la preluarea echipei, Xavi (42 de ani) a început reconstrucția Barcelonei atât din punct de vedere al stilului de joc, cât și din punct de vedere al lotului. Fostul mijlocaș are un drum lung de parcurs pentru a readuce fosta glorie a Barcelonei, însă este determinat să își ducă echipa de suflet înapoi pe culmile gloriei.
Campania de transferuri din iarnă s-a dovedit una foarte bună. Jucătorii aduși au evoluat foarte bine în primele meciuri din campionat și din Europa League. Vorbim aici despre Ferran Torres, Adama Traore și Aubameyang, cele 3 adiții care au surprins plăcut marcând și oferind assis-uri.
Franck Kessie, jucătorul celor de la AC Milan, a fost sunat de către Xavi
Printre țintele lui Xavi se numără și Franck Kessie (25 de ani) de la AC Milan. Ivorianul își încheie contractul cu gruparea de pe San Siro în această vară, iar neînțelegerile privind salariul par să decidă soarta acestuia la club. Jucătorul se află și pe listele altor echipe de top din Europa, purtând tratative cu mai multe dintre acestea.
Kessie pare atras totuși de Barcelona datorită prezenței lui Xavi pe banca tehnică. Proiectul demarat de Xavi la Barcelona atrage tot mai mulți jucători să vină la formația blaugrana.
Transfermarkt îl cotează pe Frank Kessie la suma de 48 de milioane de euro.
Xavi vizează de asemenea și compartimentul defensiv
Aflat în plin sezon competițional, Xavi își pregătește deja planul pentru perioada de transferuri din vară. Pe lângă Kessie, Barcelona îi are pe listă pe fundașii Cesar Azpilicueta (32 de ani, Chelsea), Andreas Christensen (25 de ani, Chelsea), dar și pe Eric Baily (27 de ani, Manchester United).
Primul este actualul căpitan al londonezilor, în timp ce al doilea este un produs marca Chelsea. Ambii se află la final de contract și au refuzat mai multe propuneri de prelungire a contractului cu londonezii. Barcelona vine astfel cu oferte tentante, care să-i motiveze să aleagă o mutare pe Camp Nou.
Al treilea nume care i-a atras atenția lui Xavi este fundașul celor de la Man. United, Eric Baily. Ivorianul este doar a patra opțiune pentru centrul apărării, după Maguire, Varane și Lindelof, iar despărțirea de United pare tot mai iminentă.
Pentru a obține serviciile sale, Barcelona ar trebui să plătească 35 de milioane de euro pentru fundașul central de 27 de ani. Ivorianul a mai fost prezent în campionatul Spaniei pentru Villareal, de unde a plecat la Man. United în urmă cu 6 ani tot pentru suma de 35 de milioane de euro. Bailly a crescut la Barcelona, dar în academia lui Espanol.
Transfermarkt îi cotează pe cei trei astfel:
Azpilicueta - 11 milioane de euro
Christensen - 35 milioane de euro
Bailly - 8 milioane de euro
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























