Fotbal Extern· 2 min citire

Xavi, după meciul cu Porto: „Am venit cu multe fantome”

Xavi Hernandez/Sursa foto: Profimedia Images

Xavi Hernandez/Sursa foto: Profimedia Images

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 5 oct. 2023, 14:21

Antrenorul Xavi Hernandez a admis că FC Barcelona nu a făcut cel mai bun meci al său în deplasare cu FC Porto (1-0), meci disputat miercuri în Liga Campionilor la fotbal, dar victoria a ajutat echipa să se debaraseze de fantomele trecutului, transmite AFP.

FC Barcelona a întrecut-o pe FC Porto cu 1-0, prin golul marcat de Ferran Torres (45+1), care a intrat în locul lui Robert Lewandowski, accidentat, în prima repriză. Catalanii au încheiat meciul în zece oameni, Gavi primind al doilea cartonaș galben (90+3).

''Ne-a lipsit calmul și răbdarea, dar este Europa, este Porto și a fost în deplasare. Totul este dur, foarte dur. Dacă vorbim de aspectele negative, sunt destule. Dar dacă vorbim de aspecte pozitive, sunt destule, de asemenea. Am venit cu multe fantome, dar acum ne-am debarasat de ele. Am fost capabili să câștigăm în deplasare contra unei echipe istorice'', a declarat Xavi după meci.

În ultimele două sezoane, Barca nu a reușit să treacă de faza grupelor în Liga Campionilor.

Sergio Conceicao, antrenorul lui FC Porto, a apreciat că echipa sa a făcut un meci bun, dar erorile au costat-o scump: „A fost un meci foarte bun din partea noastră. Am anihilat destul de bine punctele forte ale Barcelonei. Ne-a lipsit eficacitatea.

Per total sunt mândru de munca depusă. Dar trebuie să rămânem concentrați tot timpul meciului și când nu s-a întâmplat asta am plătit scump. Am comis greșeli neforțate. Asta mi-a lăsat un gust amar”.

Barca este lider acum în Grupa H, cu șase puncte, urmată de FC Porto (3), Șahtior Doențk (3) și Royal Antwerp (0).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News