Eugen Neagoe, antrenorul echipei Universitatea Cluj a mulțumit suporterilor după înfrângerea suferită în partida contra lui Sepsi.
El a spus că deși jucătorii săi au depus mari eforturi pentru a câștiga meciul, Sepsi este o echipă bună, iar în cele 96 de minute ale partidei a reprezentat un adversar de temut.
”Vreau să le mulțumesc suporterilor că au venit după noi. Ne pare rău că nu le-am adus victoria. Le mulțumesc și suporterilor de la Sfântu Gheorghe pentru cum m-au primit.
Am făcut un efort mare. E greu să reușești împotriva unei echipe bune. În cele 96 de minute, ei eu avut un corner și noi trei. Ei au reușit să marcheze.
Asta spune multe. Și au marcat gol. În repriza a doua am controlat. Am încercat să-i luăm din terenul lor.
În multe momente am recuperat mingea. Ei ne-au prins pe contraatac. A fost acolo Tudorie și a reușit să marcheze.
Știa fiecare jucător ce are de făcut. Știu ce au de făcut. E greu ca o echipă să câstige când una marchează dintr-un corner și noi din trei nu am reușit”, a spus Eugen Neagoe, la finalul meciului cu Sepsi.