Fotbal Intern· 2 min citire

Marius Șumudică, despre începutul slab de campionat al FCSB-ului: „E o mare pierdere! Din păcate au mari probleme în exprimare”

Marius Șumudică, anunț clar despre transferul lui Alex Mitriță la Gaziantep

Marius Șumudică, anunț clar despre transferul lui Alex Mitriță la Gaziantep

Scris de Darius Stănescu Publicat: 22 iul. 2024, 11:02

Florinel Coman (26 de ani) a fost cedat în această vară de FCSB la Al-Ghafara în schimbul sumei de 5,25 milioane de euro.

 

Chiar dacă Gigi Becali a făcut un profit mai mare de două milioane de euro de pe urma lui „Mbappe de România”, întrucât l-a transferat de la Viitorul (actuala Farul) în 2017 pentru 3 milioane de euro, pierderea pare să fie una mare pentru FCSB.

 

FCSB a câștigat Supercupa României contra Corvinului, scor 3-0, și a trecut categoric de Virtus în primul tur preliminar Champions League, însă în campionat a rămas fără victorie după primele două etape.

 

Două remize a înregistrat campioana României în primele etape, scor 1-1 cu U Cluj și 2-2 cu Unirea Slobozia.

 

Marius Șumudică: „Florinel Coman e o mare pierdere! Din păcate au mari probleme în exprimare”

 

Jocul prestat de FCSB în acest start de sezon a fost analizat și de Marius Șumudică. Antrenorul care a activat ultima oară la Gaziantep consideră că roș-albaștrii nu au în lot un jucător de tipul lui Florinel Coman, care să atace poarta în permanență.

 

„Florinel Coman e o mare pierdere! Florinel Coman e un jucător de explozie. Tot ce făcea, făcea perpendicular pe poartă. O lua unu la unu se deschidea și dădea la poartă. În momentul de față nu văd așa ceva la FCSB. Din păcate au mari probleme în exprimare”, a declarat Marius Șumudică, conform Fanatik.

 

Florinel Coman va juca primul meci oficial la Al-Gharafa împotriva celor de la Al-Khor, pe data de 9 august, în prima etapă a campionatului din Qatar.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News