România U21-Albania U21 s-a încheiat cu scorul de 5-0. Rareș Ilie a marcat în partida de vineri seară, dar și-a accidentat un adversar.
După meci, tânărul jucător român a reacționat. Iată ce a spus despre victorie, cât și despre incidentul de pe teren.
„Ne-am luat revanșa și suntem pe un drum bun!”
„Mă bucur foarte mult pentru victorie, am început cu o înfrângere fix cu ei, acum ne-am luat revanșa și suntem pe un drum bun. A fost și familia mea, îi văd foarte rar, când îi văd vreau să le arăt că pentru ei e totul. Mă bucur că azi am marcat, Giuleștiul pentru mine înseamnă foarte, foarte mult. Îmi pare rău, le-am cerut scuze colegilor lui, le-am zis să-i transmită.
Și ei ne-au primit la fel la ei acasă, a trebuit să-i primim la fel. Nu am vrut să-l lovesc, dar agresivi a trebuit să fim de la început. Înfrângerea de la meciul tur ne-a împins. Mie mi se pare că grupul e foarte bun, avem zero goluri primite în ultimele trei meciuri. Cred că echipa e pe un drum ascendent. O luăm cu pași mici, avem meciul cu Elveția. E foarte important și meciul următor, vrem primul loc în grupă. Din punctul meu de vedere, nicio echipă nu este peste noi”, a spus Rareș Ilie, pentru PRO TV.