Valentin Crețu a semnat un nou contract cu FCSB. Fundașul de 35 de ani a fost deseori lăsat să plece de la echipă, însă mereu patronul Gigi Becali s-a răzgândit în privința lui.
Jucătorul a reacționat în urma prelungirii înțelegerii cu clubul bucureștean. Iată ce a spus Crețu despre situația sa la echipă.
„Le mulțumesc celor care au avut încredere în mine!”
„Da, m-am înțeles cu clubul, pe calea aceasta vreau să-i mulțumesc și patronului pentru șansa acordată pentru că îmi doream din tot sufletul să rămân alături de colegi, am muncit patru ani și jumătate și îmi doream ca acum când suntem mai aproape ca niciodată să câștigăm campionatul să nu plec.
Le mulțumesc celor care au avut încredere în mine, staff-ului, și domnului MM Stoica, el cred că m-a ajutat cel mai mult și îi mulțumesc din tot sufletul, celor care au fost lângă mine și mă bucură și suporterii pentru că am primit atâtea mesaje.
Mulți antrenori am văzut că au vorbit frumos despre mine, le mulțumesc din tot sufletul meu. Pentru mine contează foarte mult, chiar le mulțumesc tuturor celor care au avut un gând pozitiv asupra mea.
(n.r. – Gigi Becali) Știe că m-am dăruit tot timpul când a apelat la mine, am dat tot ce am avut mai bun și m-am pregătit mereu, am fost un băiat de caracter și când a fost nevoie de mine am dat tot ce a fost mai bun ca să-mi ajut colegii și echipa”, a declarat Vali Crețu ,conform celor de la Prosport.
FCSB l-a adus pe Vali Crețu în vara anului 2019 de la Gaz Metan Mediaș în schimbul sumei de 125 de mii de euro.