Echipa bucureșteană Dinamo a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea Rapid București, în etapa a 6-a din play-off-ul Superligii.
Dinamo e pe locul 4, cu 34 de puncte, în timp ce Rapid rămâne cu 32 de puncte, pe locul 5
Rapid l-a pierdut pe Aioani încă din minutul 3, portarul giuleștenilor acuzând probleme musculare. Jocul a fost controlat de gazde, care l-au încercat pe tânărul portar dinamovist Briciu prin Armstrong (min. 7) și Pușcaș (min. 32). Alb-roșii au deschis scorul în minutul 39, prin Milanov, care a trimis o lovitură de cap, Briciu a împins mingea cu mâinile, în jos, strecurându-și-o printre picioare. În parta secundă, Kopic a schimbat, i-a introdus pe Cîrjan și Musi, iar ambii jucători au înscris, desăvârșind dezastrul Rapidului. Mai întâi a marcat Cătălin Cîrjan, în minutul 59, cu un șut din careu, la pasa lui Soro, apoi Musi a înscris din unghi, în minutul 73.
Pașcanu a ratat pentru giuleșteni, în minutul 80, șutând pe lângă poartă, pentru ca în minutul 85 Musi să încerce să profite de degajarea greșită a lui Briciu, însă mingea trimisă de el de la distanță a ocolit poarta rapidistă. Remarcând faptul că oaspeții au jucat ultimele zece minute în inferioritate, din cauza accidentării lui Petrila, pentru că toate modificările fuseseră efectuate, elevii lui Gâlcă au redus din diferență prin Daniel Paraschiv, în minutul 89, Briciu a scos șuturile lui Cîrjan și Alex Pop, pe final, și Dinamo – Rapid s-a terminat 3-1.