Farul Constanța a primit miercuri seară vizita celor de la Rapid. Partida dintre cele două s-a încheiat cu scorul de 0-0.
Adrian Mazilu a jucat ultimul său meci pentru campioana României. Iată mesajul transmis de tânărul atacant înainte de a merge la Brighton, în Premier League.
„Aș vrea să îi mulțumesc lui Mister pentru tot ceea ce a făcut pentru mine!”
„Este un punct meritat, eu zic că puteam să aducem victoria, golurile nu s-au pus, dar eu zic că puteam să scoatem maximum din acest meci.
Mi-aș fi dorit foarte mult să marchez, am încercat să îmi ajut echipa. Am marcat, dar golul a fost anulat. Asta este, nu am ce să spun.
Aș vrea să îi mulțumesc lui Mister (n.r. Hagi) pentru tot ceea ce a făcut pentru mine, a fost un antrenor exemplar. Cu siguranță, dacă nu ar fi fost dumnealui, nu aș fi fost în acest punct.
Va fi o provocare, va fi destul de diferit, un alt stil de fotbal, dar sper să mă adaptez repede și să acumulez minute.
Mi-a dat sfaturi, dar nu le pot spune, sunt sfaturi foarte importante și voi ține cont de ele”, a spus Adrian Mazilu, după remiza cu Rapid.