Fotbal Intern· 2 min citire

Adrian Mihalcea voia mai mult de un punct din meciul cu CFR Cluj: „Am ratat de pe linia porții și am dat în bară”

Adrian Mihalcea

Adrian Mihalcea

Scris de Ion Gabriel Publicat: 15 dec. 2024, 21:45

Echipa Unirea Slobozia a încheiat la egalitate duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu formația CFR Cluj, în etapa a 20-a din Superligă.

„Cu mai mult noroc reușeam victoria”, susține tehnicianul

CFR are 32 de puncte și e pe locul 5, în timp ce Unirea Slobozia este pe 13, cu 22 de puncte.

„E un punct câștigat clar contra unei echipe redutabile. Am suferit și am avut noroc în acele faze din careu încâlcite. Am rezistat, am suferit, am fi reușit pe un contraatac să înscriem al doilea gol, dar e un rezultat echitabil. Obiectivul nostru pentru acest meci e îndeplinit.

Penalty-urile au fost clare, am înțeles că s-a repetat că au intrat jucătorii în careu. Nu ar fi fost primul penalty ratat de noi. Am avut ghinion, am avut o fază când am ratat de pe linia porții și am dat în bară, dar Vlăsceanu e un copil și are de învățat de pe seama acestor lucruri.

Ne-au presat, în a doua repriză rar am reușit să legăm acțiunile și au o talie incredibilă, iar la toate fazele fixe produceau probleme. Cu mai mult noroc reușeam victoria, dar ocazii mari nu au fost”, a spus la final antrenorul gazdelor, Adrian Mihalcea.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News