FCU Craiova 1948 a anunțat că antrenorul Joao Janeiro va pleca de la echipă, deși sosise în urmă cu doar 18 zile.
Tehnicianul a luat această decizie din cauza unor probleme personale. Drept urmare, Nicolae Dică a semnat cu oltenii, iar Adrian Mititelu a vorbit despre această situație.
Patronul clubului a spus că nu a existat niciun conflict cu Joao Janeiro.
”Vă dau cuvântul de onoare că tot ce am stabilit. Nu o să mă bag eu. Nu e adevărat. Mă asociază pe mine cu ce face Gigi Becali. Nu este adevărat. Nu există termen de comparație. Să presupunem că face. Că nu se știe dacă face nici el.
Eu o singură chestie am avut referitoare la preparatorul fizic pentru că asta este percepția mea și nimeni nu o poate schimba. Eu am verificat asta și nu sunt un fraier. Tot ce m-am înțeles cu Janeiro de la început. Dacă depășim chestia cu preparatorul, mergem mai departe.
Omul a convenit totul, sută la sută, a semnat contractul, iar după a început el să facă antrenamentele fizice, că el nu face forță, că nu face aia.
Și i-am zis să își amintească ce am stabilit. L-am rugat frumos că așa a fost convenția și a zis că nu mai sta. El credea că gata dacă face așa. Eu i-am zis că face ce vrea. Nu a fost niciun scandal”, a spus Adrian Mititelu, la Prima Sport.