Adrian Mititelu, după meciul cu CFR: A fost o organizare generală și la FRF să treacă CFR

Adrian Mititelu
Adrian Mititelu a declarat, joi seară, la Prima Sport, că “a fost o organizare generală” pentru ca CFR Cluj să câștige barajul cu FCU Craiova, el criticând prestația lui Istvan Kovacs.
”Ce să zic? Nu știu de ce s-a inventat acest regulament, CFR trebuia să meargă direct acolo. Ne mai chinuim să mai venim, să se facă și ei de râs?! Domne, nu au ce căuta echipele din play-out în cupele europene și asta e! Să se facă un baraj formal... eu înțeleg că CFR trebuia să se califice, dar nici chiar așa.
A fost o organizare generală și la FRF să treacă CFR. Dacă era nevoie, ne dădeau și al treilea jucător afară. Cel mai faultat jucător de pe teren, Bauza, a fost vânat, a fost eliminat. La meciul cu CSU, Kovacs a dat două penaltiuri... cum a reacționat acum la o fază la care trebuia să primim penalti?! Toată maniera s-a văzut, de la delegare s-a încercat ca echipa gazdă să treacă peste acest meci”, a spus Mititelu.
El a menționat că victoria echipei CFR Cluj este nemeritată. “Noi meritam să mergem în Europa. Nu avem încă permis să mergem acolo. Văd că regulamentul e în funcție de climă, de unghiul de filmare. Kovacs e cel mai bun pentru anumite echipe. Kovacs stă în Cluj, e greu să demonstrez anumite lucruri, dar ele se știu”.
“Lucrurile țin să o ia urât, sunt foarte supărat! Am fost batjocoriți pentru a nu știu câta oară în acest campionat. Dacă rămâneam în 11, nu cred că ne bătea CFR Cluj. Maniera de arbitraj a fost pro CFR de la bun început. Eu zic că 90 la sută din oamenii care s-au uitat la meci au văzut asta.
Sunt lucruri care nu se pot spune, nu poți să le spui. Te cheamă Burleanu și te execută! Te fac varză pe procedura de disciplină. Lucrurile duc spre crimă organizată, dar nu se poate face nimic. S-a dorit ca CFR să treacă mai departe.
Eu spun adevărul, sunt la cald, dar ce pot să îmi facă? Am fost la închisoare, am fost dezafiliat.
Aș începe acțiune la DNA, dar nu am probe suficiente. Dacă merg la DNA cu acest Bodescu, poate fuge de la flagrant. Am mai avut dovezi, dar când am mers, a fugit procurorul. Poate mă trezesc eu dat în judecată”, a adăugat patronul FCU Craiova.
Formația CFR Cluj a câștigat, joi seară, cu scorul de 1-0 după prelungiri, barajul pentru Conference League cu FCU Craiova 1948.
Golul a fost marcat de Kolinger, în minutul 97.
În minutul 68, de la craioveni a fost eliminat Bauza, el primind al doilea cartonaș galben și pe cel roșu. El a primit primul galben în minutul 53.
FCU a rămas cu încă un jucător în minus în minutul 105+1, când a fost eliminat și Huyghebaert.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























