Fotbal Intern· 2 min citire

Adrian Mititelu, mesaj clar pentru Răzvan Burleanu: „Noi suntem clubul care l-a propus la primele lui alegeri…”

Adrian Mititelu

Adrian Mititelu

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 14 feb. 2023, 10:36

Adrian Mititelu a avut un mesaj important pentru Răzvan Burleanu înainte de decizia în cazul meciului suspendat Sepsi–FC U Craiova.

Mai exact, patronul oltenilor consideră că echipa sa nu va avea câștig de cauză, dar a ținut să-i amintească președintelui FRF că ei sunt cei care l-au propus la început în această funcție.

„Noi suntem clubul care l-a propus la primele lui alegeri…”

„Miercuri, așteptăm o decizie în cazul meciului cu Sepsi. Prin intermediul dumneavoastră vreau să trimit și eu un mesaj. Oare Federația poate să accepte ca după ultima etapă să ajungem în situația ca Sepsi, datorită potențialelor puncte pe care le va câștiga din meciul cu noi, aceste puncte să facă diferența pentru intrarea în play-off?

Și poate Federația să-și asume o astfel de decizie, care nu va putea rămâne așa? Adică, tot cu clubul, tot cu cel în care ai dat toată viața ta și tot clubului căruia i-ai făcut cel mai mare rău să-i iei accesul pe merit în play-off? Pentru un meci stabilit pe niște criterii care nu au nicio legătură cu vinovăția noastră? Sută la sută vom merge la TAS…

Dar Răzvan Burleanu, tocmai clubului care l-a propus să fie președintele Federației, poate nu știți, dar noi suntem clubul care l-a propus la primele lui alegeri… Poate se gândește când a venit atunci cu mașina aia a lui, cu Dacia aia, în antecameră aici la mine la birou, ce mi-a promis mie când a venit la Federație. Ce mi-a promis mie când și-a anunțat candidatura… Că o să fie corect, că o să facă, o să dreagă, o să repare abuzul lui Dragomir. Adică din toate cluburile din România, tocmai noi să fim cei care suferă din chestia asta?”, a declarat Adrian Mititelu, pentru fanatik.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News