Adrian Mutu anunță încă de pe acum posibila câștigătoare a Cupei României: „E marea favorită!”

Adrian Mutu
CFR Cluj – Farul Constanța și Hermannstadt – Rapid sunt cele două semifinale din Cupa României. Trofeul este un obiectiv important pentru toate cele patru echipe, mai ales că învingătoarea merge în Europa League.
Adrian Mutu anunță încă de pe acum posibila câștigătoare a Cupei României: “Echipa mai în formă e marea favorită”
Adrian Mutu a analizat semifinalele competiției, spunând că CFR Cluj este principala favorită, dar și echipa pe care va fi cea mai mare presiune pentru câștigarea trofeului, alături de Rapid:
“În primul rând, sunt două echipe într-o formă foarte bună, CFR Cluj și Hermannstadt. Celelalte două… Rapid vine după un eșec, chiar dacă și-a revenit în Cupă cu un succes în fața Metalului Buzău, când a câștigat clar.
Pe cealaltă parte, același lucru e valabil și pentru Farul. După o perioadă mai puțin reușită în campionat, o gură de aer cu Alba Iulia, 3-0 la Constanța. Se joacă orice. Sunt două meciuri deschise, un plus îl are CFR Cluj.
Este echipa mai în formă, e marea favorită. Cupa este un obiectiv pentru toate cele patru formații, din motive diferite. Rapid și CFR Cluj au obiectiv Cupa pentru accesul în cupele europene, ținând cont că se poate întâmpla orice.
“Se vede o finală vișinie, un CFR – Rapid, este adevărat. Dar atenție la Hermannstadt”
Mai ales pentru Rapid este o modalitate de a ajunge în cupele europene. Este în ADN-ul clubului să câștige Cupe. Pentru CFR Cluj rămâne obiectiv câștigarea campionatului, iar Cupa este un obiectiv secundar, dar de mare importanță.
Joci în cupele europene, un venit în plus pentru club. Se vede o finală vișinie, un CFR – Rapid, este adevărat. Dar atenție la Hermannstadt, este într-o formă foarte bună, a demonstrat că poate să învingă Rapidul.
Au făcut-o și în ultimul meci în care s-au întâlnit. Pentru Hermannstadt este foarte important acest meci împotriva Rapidului, pentru că pot ajunge în finală și să o câștige.
Vedem ce se va întâmpla. Sunt meciuri interesante. Cea mai mare presiune are CFR Cluj și Rapid. CFR are șanse reale la campionat, joacă pe două fronturi, are lot competitiv. Nu știu cât le convine, sunt multe meciuri de jucat.
“Craiova va miza totul pe campionat, au șanse reale”
Pot să dăuneze în economia play-off-ului. Așa cum, cred că toate meciurile din play-off sunt derby și programul tuturor este foarte greu. Poate cel mai puternic play-off din ultimii ani.
Normal că avantaj au echipele care au ieșit din Cupă și mă refer la FCSB și Craiova. Dar pentru Universitatea cred că trofeul era o miză. În acest moment, Craiova va miza totul pe campionat, au șanse reale”, a spus “Briliantul”.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























