Fotbal Intern· 1 min citire

Adrian Mutu, emoții URIAȘE la debutul ca antrenor: ”Îmi venea să intru pe teren de câteva ori!”

Adrian Mutu

Adrian Mutu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 21 apr. 2018, 21:36

Adrian Mutu și-a început perfect cariera de antrenor la FC Voluntari. Cu fostul internațional pe bancă, elevii săi au făcut o figură frumoasă și au învins pe Concordia Chiajna cu scorul de 1-0.

Mutu a trăit meciul la intensitate maximă, acest lucru fiind recunoscut la finalul partidei, atunci când ”Briliantul” a declarat că a avut emoții uriașe:

"Îmi imaginam că voi lua 3 puncte. Dar au fost obținute cu greu, cu multă muncă și de aceea îi felicit pe băieți. Au jucat cu inima, în special pe final. Însă trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, pentru că nu am făcut nimic măreț, e doar prima treaptă spre ce vrem să realizăm.

Au fost emoții mari, ca și cum m-am apucat a doua oară de fotbal. E altceva, îmi venea să și intru pe teren de câteva ori. Era foarte important să începem cu o victorie. Nu doar pentru mine, ci și pentru băieți. Acum, să continuăm așa", a declarat Mutu la Digi Sport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News