Adrian Mutu, inclus într-un top al celor mai tari transferuri din iarnă! Povestea de acum 16 ani: ,,Era un om distrus''

Mutu a jucat la Juventus în perioada mai 2005- mai 2006
Adrian Mutu este unul dintre cei mai buni atacanți care au trecut prin Serie A de-a lungul timpului și care au impresionat.
Peste 100 de goluri a înscris ,,Briliantul'' în Italia, numai 50 dintre acestea fiind pentru Fiorentina, acolo unde a devenit un adevărat simbol al echipei.
Fostul jucător a lăsat o impresie foarte bună și la Juventus, aceștia incluzându-l într-un al celor mai tari transferuri realizate în perioada de iarnă a clubului, scrie Gazzeta dello Sport.
Mutarea se realiza acum 16 ani de zile, când Mutu era suspendat din cauza scandalului de dopaj de la Chelsea, iar printr-o portiță din regulament, pe 12 ianurie atacantul ajungea în curtea lui Juventus.

Juventus' Zlatan Ibrahimovic (L) celebrates his goal with team mate Adrian Mutu during their Italian Serie A soccer match against Lecce at the Via del Mare Stadium in Lecce October 23, 2005. REUTERS/Giampiero Sposito
Mutu a semnat mai întâi cu Livorno, pentru că potrivit regulamentului de atunci, Juventus nu putea transfera un jucător extracomunitar pentru că avea toate locurile ocupate deja. Însă, putea aduce un astfel de jucător de la un club din Italia și astfel atacantul a semnat apoi cu Juve.
Citește și Dennis Man are Italia la picioare deja, după mutarea în Serie A! ,,E rapid ca o așchie”
2005 a fost poate cel mai greu an din cariera lui Adrian Mutu, în care foarte ,ulte echipe s-au ferit să-l transfere după scandalul de la Chelsea.
,,În ianuarie 2005, Adrian Mutu era un om distrus. A vrut să reușească în viață jucând fotbal, dar îi era imposibil. Cu câteva luni în urmă, un test antidoping intempestiv relevase urme de cocaină. Chelsea l-a dat afară, iar federația engleză l-a suspendat pentru 7 luni și-l amendase cu 20 de mii de lire sterline.

În doar câteva luni, credibilitatea lui devenise nulă. Nu-l mai voia nimeni, deși fusese magic la Verona și Parma. Asta până când impresarul lui, Giovanni Becali, a primit un telefon neașteptat: ”Sunt Luciano Moggi, ce ai zice ca Mutu să vină la Juventus?'' Așa a început povestea reîntoarcerii lui Mutu în Serie A sub comanda lui Fabio Capello.'', au scris cei de la Goal.com.
Adrian Mutu a semnat o înțelegere cu Juventus pe cinci sezoane, deși încă nu avea drept de joc până în luna mai.
32 de meciuri a jucat ,,Briliantul'' pentru ,,bianconeri'', în toate competițiile, și a reușit să înscrie 11 goluri în sezonul ăn care i-a fost retras titlul de campioană lui Juventus, în urma scandalului Calciopoli.
Ulterior, Juventus a fost retrogradată din Serie A, iar Adrian Mutu a ajuns să fie transferat de Fiorentina pentru suma de 8 milioane de euro.

Citește și Cum l-a adus Gigi Becali pe Dennis Man de la UTA! ,,Vali, număr 9, Arad, mâine să fie la noi în curte”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























