CFR Cluj primește vineri seară vizita celor de la Dinamo. Ardelenii au în față un adeversar extrem de motivat, datorită rezultatelor recente.
Acest aspect a fost subliniat și de Adrian Mutu, tehnicianul formației din Gruia. „Briliantul” nu își neglijează adversarii.
„Vine după două victorii, e o echipă periculoasă!”
„Are o semnificație, normal, Rapid, Dinamo sunt echipe la care am activat, iar la Dinamo am fost și jucător, sunt meciuri speciale, întotdeauna când le-am întâlnit, mi-ar fi plăcut să-i întâlnesc înainte, atunci când nu erau așa în formă, e un meci greu.
Distanțele nu sunt atât de mari între echipe, atât în play-off, cât și în play-out, am jucat ambele faze, 2-3 victorii legate te duc în sus, așa cum te duc în jos și 2-3 înfrângeri, toată lumea trebuie să fie atentă.
Fotbalul românesc are nevoie ca Dinamo să fie puternică, întâlnim pe Dinamo acum într-o formă bună, vine după două victorii, e o echipă periculoasă.
Va fi un play-out combativ pentru toată lumea, se vor lupta toate echipele. Jucătorii ar trebui să fie motivați, contează cele 3 puncte care sunt în joc, jucătorii își dau seama că Dinamo trece printr-o perioadă bună și întâlnim un adversar periculos în acest moment”, a spus Adrian Mutu, conform celor de la gsp.ro.