Adrian Mutu și-a lansat cartea autobiografică: „Este un mesaj pe care vreau să-l transmit tuturor”

Adrian Mutu
Fostul atacant Adrian Mutu și-a lansat cartea autobiografică. Evenimentul a avut loc la Cluj-Napoca, înainte cu o zi de meciul de retragere din activitatea sportivă a „Briliantului”.
Cartea autobiografică a lui Adrian Mutu se numește „Revenirea din infern”
La lansarea cărții au fost de față, printre alții, Claude Makelele, Mirel Rădoi, Ciprian Marica și Bogdan Stelea. Toți aceștia vor fi prezenți, mâine, la meciul de retragere al lui Adrian Mutu, notează as.ro.

Cartea se numește „Revenirea din infern” și a fost redactată de jurnalistul Cătălin Oprișan. „Vă mulțumesc tuturor pentru prezență. Pentru mine este foarte important și vă mulțumesc. E o provocare să vorbești deschis despre anumite experiențe. Nu e ușor.
Au trecut aproape 20 de ani de la o decizie nefericită luată de mine, în urma căreia destinul meu putea să schimbe și să se ducă pe o pantă foarte rea.
Ambiția și determinarea de a mă întoarce și mai puternic din punct de vedere psihologic au făcut ca încrederea în mine să crească.
Povestea în sine este, de fapt, un mesaj pe care vreau să-l transmit tuturor, în special tinerilor atleți și nu numai: trecutul nu te definește. Indiferent ce se întâmplă, ai puterea, dacă crezi în tine, să te ridici, să o iei de la capăt și să devii mai bun”, a spus Adrian Mutu.
Zlatan Ibrahimovic a oferit o recenzie pentru cartea autobiografică a lui Adrian Mutu
La rândul său, Cătălin Oprișan a avut un mesaj referitor la cartea autobiografică a lui Adrian Mutu. „Sunt mândru că am împărțit reportofonul cu Adrian Mutu, pe care îl consider cel mai bun jucător român al ultimilor 20 de ani, și de-abia aștept ca povestea pe care am scris-o împreună să ajungă la cititori, mai ales că toți întreabă ce și cum!”, a spus Cătălin Oprișan.
Mai mulți foști colegi ai lui Adrian Mutu au oferit recenzii pentru cartea autobiografică a lui Adrian Mutu.
„Am petrecut mult timp cu Mutu la Juve. Stăteam în aceeași cameră și nu m-am plictisit deloc alături de el. Știa italiana, m-a ajutat mult”, Zlatan Ibrahimovic
„Mutu a fost peste toți, un jucător mare, care a demonstrat că poate face diferența, adaptându-se la jocul tuturor echipelor”, Francesco Totti
„Mutu e genial, exuberant și nu se teme de nicio confruntare. Nu îi e frică de nimic”, Gianluigi Buffon
„A fost o onoare să-l pot antrena și să-i rămân prieten pentru totdeauna. Cu mine, s-a exprimat pe stadion. Cu această autobiografie, o face alergând printre rânduri. Citiți-o!”, Cesare Prandelli
„Adi a trecut prin multe momente dificile de-a lungul carierei sale, dar de fiecare dată a revenit mai puternic, demonstrând că este printre cei mai buni atacanți din lume”, Cristi Chivu
Adrian Mutu este, alături de Gheorghe Hagi, cel mai bun marcator din istoria naționalei cu 35 de reușite.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























