Federația Română de Fotbal este în plin proces de căutare al noului selecționer, asta după ce contractul lui Mirel Rădoi s-a încheiat.
Printre numele vehiculate în ultima vreme de oamenii de la Casa Fotbalului se numără și cel al lui Adrian Ursea. Acesta a pregătit-o ultima dată pe Nice, între 4 decembrie 2020 și 24 mai 2021, după ce a fost și asistent timp de un an.
Locul său pe banca formației a fost luat de Christoph Galtier, tehnicianul care a luat titlul cu Lille, dar a atras aprecierile și laudele presei franceze. Liber de contract în momentul de față, Ursea a reacționat cu privire la posibilitatea de a deveni selecționer al echipei naționale a României.
”Fără îndoială, sunt onorat că numele meu este nominalizat pentru postul de selecționer. În primul rând, sunt surprins, iar în al doilea, mândru.
Sursa Foto: Profimedia Images
A fi selecționerul unei echipe naționale și, mai ales a țării de origine, reprezintă foarte mult. În schimb, nu mă pot pronunța despre orice altceva datorită faptului că nu am avut niciun contact personal", a declarat Adrian Ursea, conform Playsport.