Alibec a reușit să se salveze cu Farul de la retrogradare în sezonul încheiat recent, dar ultimele luni au fost unele dificile la clubul de la malul Mării. Problemele au fost și de ordin financiar, iar salariul lui Alibec a reprezentat și el o „piatră” grea pentru șefii grupării de la Ovidiu.
Alibec a semnat cu FCSB din postura de jucător liber de contract.
„Nu-l mai puteam plăti pe Alibec. Am făcut un efort uriaș în acest sezon ca să îl plătim. Nu avem posibilitatea să plătim jucători la nivelul financiar pe care îl dorește Alibec.
I-am mulțumit, ne-a ajutat enorm în acest sezon. Întodeauna când a venit la Farul a pus foarte mult suflet. Știm cât de mult iubește această echipă.
Cariera lor este scurtă și trebuie să câștige cât mai mult. Nu puteam să îi satisfacem aceste pretenții financiare pe care, cu un efort incredibil, le-am făcut în sezonul trecut”, a spus Gică Popescu.