Fotbal Intern· 2 min citire

Alex Băluță, după FCSB - UTA: Dumnezeu m-a ajutat

Alexandru Băluță

Alexandru Băluță

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 2 sept. 2024, 08:23

FCSB a învins UTA cu 2-0. Alexadru Băluță a ratat un penalty în minutul 58, dar a reușit să își ia revanșa în minutul 87 când a închis tabela.

Alexandru Băluță a explicat faza penalty-ului ratat și a spus că a fost motivat de cei care l-au criticat în ultimele săptămâni.

„Un meci destul de greu, pe un teren dificil. Nu a fost ușor pentru noi, nu ne-am antrenat aici. Pentru mine a fost ușor să mă adaptez, am centrul de greutate jos, nu mi-a pus probleme terenul.

Mă bucur că am marcat, că am ajutat echipa. E foarte important că am reușit să câștigăm astăzi și să urcăm în campionat.

Nu am vrut să execut acolo, m-am sucit în timpul execuției. Am bătut slab, nu sunt un executant de penalty-uri. Am reușit să înscriu după, Dumnezeu m-a ajutat. Asta e cel mai important pentru mine.

Mi-ar fi plăcut să intre și lobul, a fost o acțiune frumoasă. Mi-a lipsit șansa acolo. Important e că am avut ocazii și de acum înainte e important să mă pregătesc cât mai bine.

Dacă sunt supărat, sunt supărat doar pe mine, nu pe ce s-a spus în ultimele zile. Pe mine mă ambiționează lucrurile astea și mă ajută să mă pun pe picioare” a declarat Alexandru Băluță la Digi Sport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News